14 aprilie 2013

Scuze publice adresate firmei XBT TRADING SRL !

Am publicat in urma cu ceva timp un articol, pe care l-am sters ulterior, in care acuzam de inselaciuni, minciuni si furt o anumita firma ce detine platforme de tranzactionare Forex. Insa lucrurile nu au decurs asa cum trebuie, deoarece am avut ghinionul de a scrie despre o alta firma, care ofera servicii de webdesign si Internet, care nu are nici un amestec in afacerea de tip tranzactii virtuale.

Firma sau site-ul caruia aduceam acuzatii de inselaciune si minciuna datorita unei experiente personale directe pe care am avut nesansa sa o traiesc este XTB, care isi face reclama sus si tare prin campanii promovate si publicitate prin intermediul Google pe cuvintele cheie "forex", "tranzactie", "platforma forex". Se pare ca nu m-am documentat suficient si am ajuns sa aduc acuzatii grave unei alte firme cu nume aproape identic.
Firma sau compania fata de care imi voi cere scuze publice si voi fi pregatit sa indrept greseala comisa este XBT Trading SRL, care ofera prin intermediul xbt.ro servicii web profesioniste, printre care Internet marketing, optimizare in motoarele de cautare si alte oferte pentru o afacere implementata in mediul on-line, fie la inceput de drum, fie o afacere care are nevoie de promovare in scopul de a atrage clienti. Se pare ca supararea de moment pe care am avut-o a ajuns sa afecteze imaginea unei firme care nu are treaba cu sistemul de afaceri mai sus mentionat, adica Forex si tot ce reprezinta acest termen.
Nici nu ma gandeam ca aceasta confuzie pe care am facut-o va dauna cuiva, pana in momentul in care primesc un telefon din partea XBT SRL, prin care sunt anuntat ca fac o greseala si ca trebuie sa sterg articolul in care acuzam XBT, in loc sa scriu despre XTB.ro. Probabil datorita faptului ca numele inregistrat al firmei XBT este TRADING, probabil de aici am comis greseala de a asocia termenul din engleza cu traducerea in romana, si anume trading-tranzactie, tranzactionare. Un alt element pe care l-am omis a fost lipsa de informare si asocierea gresita dintre 2 combinatii de litere, B si T.
In urma telefonului primit, am fost extrem de reticent si am crezut ca cei de la XTB.ro, cei cu platformele de trading, incearca sa musamalizeze toata povestea si sa ma scoata pe mine drept nebun in fata cititorilor/clientilor mei. Am replicat fara sa stiu cu cine vorbesc ca eu nu ma ocup de ilegalitati, sunt un om obisnuit, cinstit, care castiga comisioane moderate din promovarea si recomandarea de produse. Adica sunt intermediar pentru diverse magazine online.
Pana la urma, am decis sa iau atitudine si sa ma interesez despre cine este vorba si despre cine am scris eu de fapt in articolul in care dadeam cu noroi in cersetoria si fraiereala tip FOREX. Am aflat cu stupoare, in urma cercetarilor, ca am dat cu bata in balta, din cauza nervilor pe care i-am avut intr-o zi cu soare, ca m-am luat de cine nu trebuie. Insa nu am avut habar de chestia asta pana nu am primit e-mailul si nu am sunat pe cei de la XBT.ro ca sa aflu ce legatura au cu mine. Am inteles ca le-am prejudiciat numele si le-am patat imaginea, deoarece am descoperit ca mai multi clienti de-ai lor au citit articolul meu. Cu acest prilej am inteles si eu ca site-ul asta a devenit o treaba serioasa si ce scriu eu aici e tratat cu maxima seriozitate.
Scopul principal pentru care am scris acest articol este sa indrept, daca este posibil, raul facut si sa imi cer scuze fata de angajatii si actualii sau viitorii clienti ai XBT Trading SRL, impotriva carora am comis o mare nedreptate. Pe viitor am de gand sa fiu mai atent si sa ma informez mult mai profund, atunci cand scriu articole critice despre o persoana sau un grup de persoane.
Sunt pregatit sa incerc sa indrept greseala si sa imi cer scuze fata de toti cei pe care i-am lezat prin atitudinea mea nepasatoare. Astept un raspuns prompt, oficial din partea fimei XBT SRL pentru a evita pe viitor asemenea situatii confuze si totodata neplacute.